http://www.corinacaragea.ro/wp-content/uploads/2016/02/20151210_182141-e1456695491594-960x540_c.jpg

Hola, Sud-America!


“Mai presus de toate, m-am intors din America de Sud mai euforica decat din orice alta vacanta. Am avut ragaz. Ragaz sa traiesc cum imi place mie, sa cunosc oameni, sa-mi fac prieteni, sa ma desprind de presiunea timpului. Sud-americanii par sa traiasca in alt timp. Unul “tranquilo”. Unul mult mai ingaduitor cu ei, in care oamenii comunica unii cu ceilalti, in care e firesc sa te imprietenesti usor, in care doamne in varsta ne opreau pe strada sa ne spuna ca le e drag de noi, in care la brutarie stai o jumatate de ora de vorba cu cea care te serveste, pentru vrea cu adevarat si neaparat sa stie tu cine esti, ce faci acolo. Am invatat ca acolo totul, absolut totul trebuie facut  “con mucho amor”. Zis si facut!

Amalia Enache
Con mucho amor am gatit orbecaind la lumina lumanarilor in Cabo Polonio, Uruguay, in casa “noastra” perfecta , usor cocotzata pe un colina sub care pornea plaja generoasa, fara ca nimic sa intervina intre noi si ocean. Daca va fi sa am nevoie de o clipa de liniste in viata asta, am sa ma intorc cu gandul la terasa aia spre ocean, la hamacul atarnat pe ea si la intreg locul acela in care nu exista electricitate si nici internet. E doar un palc de case imprastiate, fara garduri,  in mijlocul unei rezervatii de lupi de mare,  pe o fasie ce te face sa crezi ca esti chiar naufragiat in mijlocul oceanului. Unde ajungi doar hurducait de niste camioane speciale, unde hipppie, surferi, laolalta cu argentinieni si braziliani putred de bogati, in cautarea autenticelor valori , uruguayeni cumsecade pana la Dumnezeu si inapoi se amesteca, isi zambesc si stiti deja… fac totul “con mucho amor”. 
Si am sa ma intorc cu mintea la apusul pe care l-am trait intinsa pe stanci, observand lupii de mare la doar cativa pasi de noi. 
 Amalia EnacheAmalia Enache
La drumul cu un taxi abia gasit sa ne duca in a doua zi de Craciun din Punta del Diablo, locul in care am avut cel mai frumos Craciun din toata viata mea, in acest Cabo Polonio. Patru oameni si un surf enorm intre noi, dusi de o taximetristra ciupita de varsat si cat noi 4 la un loc, o femeie vesela care cand m-a auzit ca incep sa cant FELIZ NAVIDAD si sa dansez in cei 3 milimetri ramasi liberi, a dat radioul la maximum si a inceput sa cante cu noi. Se zgaltaia taxiul de miscarile noastre si nu ne vedeam unii pe altii de surf, dar vedeam pe geam palmierii, cirezile de vaci si oceanul fugindu-ne sub ochi. 
Amalia Enache
Amalia Enache
As vrea sa ma intorc oricand macar cu mintea la Ajunul Craciunului pe terasa de pe pe plaja, tinuta de o familie cu cinci copii ajunsi adulti, in care mama-psiholog si pictorita si tatal-avocat, impreuna cu dei 5 fii si fiice, gatesc placinte si creveti si servesc cu limonada si bere turisti de-a lungul verii, numai si numai ca sa faca ceva impreuna, in familie, cu totii. Iar unul dintre fiii lor e un cunoscut artist uruguayan. Si-a adus acordeonul sa cantam in Ajunul Craciunului, sub luna plina-pentru prima data in 40 de ani era luna plina de Craciun. Ni s-a alaturat o australianca in pantaloni scurti. A inceput sa cante si toti am amutit. Face parte din corul de la Covent Garden.

 Drumul pana la plajele acestea, pana aproape de granita Uruguay-ului cu Brazilia, a inceput in Argentina. Doua saptamani intre tango, milonga, Frida Kahlo la muzeu si Frida Kahlo reinterpretata intr-un graffiti imens, pe strada. Frida Kahlo desenata pe fotolii, intre dans pe melodiile lui Enrique Iglesiais cantate de un om de culoare de la care te-ai fi asteptat la hip-hop, targuri de vechituri, cartiere colorate, intr-un Buenos Aires plin de tei infloriti si cu inca niste copaci cu flori mov-mov, cum n-am mai vazut nicaieri. Apoi, cu doar un rucsacel in spate, am luat feribotul de noapte intre Buenos Aires si Colonia de Sacramento-Uruguay. Si un autobuz pana in Montevideo. Am stat 4 zile in casa unor prieteni artisti din Montevideo, Antonella si Martin. O casa albastra, intr-un fost cartier de negri, astazi magnet pentru artisti si expati satui de plictiseala Europei. 
 Amalia EnacheAmalia Enache
Teatrul Solis, simbolul Montevideo l-am vazut tot intr-un mod inedit, la invitatia lui Tinno, un artist care de 4 ani locuieste intr-o camera de hotel. Terasa hotelului da fix, dar fix in fata Teatrului Solis. Mai bine decat in orice tur cu ghid, ne-a dus Tinno sa ne arate, teatrul era chiar peste drum si era o petrecere de adolescenti pe terasa lui. Hotelul cica e bantuit. Pe fantoma au vazut-o mai multi, noi am ratat-o 🙂 desi ar fi putut foarte bine sa apara pe drumul pana la camera lui, un fel de mansarda la care ajungi prin scari inguste, holuri lungi cu nuante rosiatice in semi-intuneric, un receptioner inghesuit si complet apatic la intrare, langa o sculptura frumoasa, o copie dupa Brancusi, tot la Brancusi m-am gandit, iata si prin Uruguay. Daca aparea o fantoma, ar fi fost atat de firesc acolo, ca n-ar fi speriat pe nimeni.
Amalia Enache
Am fost si la petrecerea care incheia Formula E in cea mai luxoasa statiune din Uruguay, Punta del Este. Era si Alain Prost acolo. Nu stiam ca dress code-ul era all white, asa ca intr-o mare de oameni in alb am fost doua romance imbracate complet in negru.
Amalia Enache Amalia Enache Amalia Enache
Povesti ar fi multe. Ce spun e ca asa calatoresc eu. Cunosc oameni. Am tot felul de experiente, foarte personale. N-am o reteta despre cum se intampla asta. De-asta mi-e greu sa dau sfaturi de vacanta. Le gasiti oricum in ghiduri. Vacantele mele, toate vacantele mele au povesti legate de oamenii cu care petrec timp mai mult decat monumente, obiective turistice, “must see-uri”. Eu calatoresc atat de liber incat nu cred ca se poate ajunge pe urmele mele intr-un mod logic.”

Share with your friends

corinacaragea

Other posts by

Menu