Ramas bun, Teo…

„Vreau incepand de astazi sa zambim…sa ne bucuram de tot ce avem…de toti cei pe care-i avem…sa facem lucruri noi…sa ne descoperim pe noi…si toate pentru Teo…Va implor!”  

Este lectia pe care ne-a predat-o Teo , spusa acum de fratele ei. Asa o stiam noi pe Teo, asa va ramane. Nu exista un om mai puternic si  mai pasionat. A privit moartea in ochi de atatea ori pana acum si de aceea, as fi pariat pe ea si in aceasta lupta. Cunoscand-o , nu mi-a trecut nicio clipa prin cap ca nu isi va face Knock Out adversarul si de aceasta data, cum a facut-o pana acum de 7 ori.

46. Numarul 46. Pentru unii. Pentru noi ceilalti, o prietena, o colega, o fiica, o sora. Un fotograf, un calator, un rocker, un visator, un copil, un erou al propriei povesti, toate intr-unul – exact asa cum ea se descria pe contul de Instagram, unde ne arata lumea prin lentila aparatului, dar mai ales cea a sufletului sau.

Acum pozeaza o lume mai buna si ne zambeste de sus. Portile i s-au deschis. De aceasta data, portile Raiului. Dumnezeu sa o odihneasca si sa ne ierte pe noi. Caci am fost cu totii partasi la aceasta tragedie colectiva. Fara voie, cu pasi mici si inconstienti, cu tacere, cu indiferenta si superficialitate. Revolutia incepe cu propria evolutie – scria pe o pancarta unul dintre tinerii din Piata Universitatii. Asa e. Dinauntrul nostru trebuie sa porneasca schimbarea.

E nedrept tot ceea ce se intampla. Durerea se impleteste cu revolta. Lectia pe care ne-a predat-o Dumnezeu acum este una dura, cea mai dura. Un cosmar care nu se mai sfarseste odata! Pana la cat stie moartea sa numere? Sper ca pana la 48. Stop!