https://www.corinacaragea.ro/wp-content/uploads/2016/02/Bh-7BIUCYAAgtqu-960x648_c.jpg

Romania-Argentina dupa 22 de ani


Am copilarit intr-un cartier din Bucuresti. Daca Dallas golea brusc straduta noastra , dadeam cu totii iama in case, disperati, lipiti de televizor, (parinti, bunici, toti copiii din fata blocului ) , Romania-Argentina ne-a tinut la fel de disperati si de conectati la micutul ecran tv, alb-negru sau color, unii in case, altii stransi ciorchine pe un televizor in fata scarii, dar ne-a si “aruncat” in strada imediat. Aveam doar 11 ani, insa imi amintesc perfect acel “REVELION”!!! Scorul a stat ani de zile vopsit pe bloc.
Sa ne mutam insa la 22 de ani de la acel moment, nu pe o straduta din Bucuresti, ci pe o plaja din America de Sud. In rol de povestitor, Amalia Enache🙂
 Amalia Enache
“Stateam intinsa si lenevita de soarele perfect, impreuna cu buna mea prietena, pe o plaja din Uruguay. In fata, la doi pasi, chiar in locul in care se oceanul nu mai avea putere si abia pupa nisipul, niste brazilieni jucau fotbal. Crescuti chiar langa plaja Ipanema, ar fi de neconceput sa nu se priceapa foarte bine la pase si mai ales sa treaca o zi fara sa joace fotbal pe plaja. Firesc, cu aceeasi naturalete si cu aceeasi lipsa de efort cu care eu , de pilda,  imi intind cearsaful de plaja si ma trantesc pe el. Nu conteaza in ce familii se nasc, cat sunt de intelectuali sau ce oameni de afaceri sunt ei, cat sunt de hippie in rest, dupa scoala si mai tarziu dupa serviciu, inevitabil , brazilienii se relaxeaza la un fotbal cu prietenii pe plaja. E valabil adesea si pentru brazilience, nu doar pentru barbati. Asa ca pe plajele din Rio de Janeiro e mai frapant cat de multi oameni joaca fotbal, decat chiar celebrele posterioare remarcabile ale fetelor. 
Amalia Enache
“Cred ca frumos ar fi acum noi sa ne ridicam sa facem niste flic-flac-uri sau macar podul de sus. Sa pastram stereotipurile. Daca brazilienii joaca fotbal, noi, din tara Nadiei, s-ar cuveni sa facem cate un exercitiu liber ales”, ii zic prietenei mele, cum stateam noi asa, lenese sub soare si cand miscarile maxime erau sa avem grija sa ne intoarcem sa ne bronzam uniform. Am ras, dar dincolo de gluma, nici in decembrie 2015 n-a existat sud-american cu care sa vorbesc sa nu stie de Nadia. Si de Hagi, iar argentienii barbati, absolut toti argentienii barbati,  stiu ca echipa Romaniei a batut Argentina in 1994. In 1994, frate!
-Where are you from?
-Romania
-A, Rumania:  Hagi, Petrescu, Belodedici, Popescu, Ilie Dumitrescu….
Doamne, au trecut 22 de ani de atunci! Cum sa stie inca numele jucatorilor?! Niste oameni tineri. Cum? Cineva si-l amintea pana si pe Raducioiu. 

M-am intors din America de Sud cu alta imagine despre fotbal. Despre valoarea lui in vietile oamenilor. Am crescut intr-o familie de sportivi, profesori de educatie fizica, antrenori, fotbalisti la echipe mai modeste. Cand eram mica, ma uitam cu tatal si cu fratele la meciuri, moarta de emotie pentru echipa buna a Romaniei din vremurile acelea in care mergea pe la campionate europene si mondiale.
amalia Enache
Astazi, ma irita si daca aud televizorul din camera cealalta si e vreun meci. M-am indepartat complet de fotbal, dar cred ca de fapt fotbalul romanesc m-a indepartat iremediabil de el. Patronii echipelor cu atitudine desprinsa parca direct din filmele lui Kusturica, jocul greoi, discutiile interminabile din lumea asta care nu duc la nimic, imobilitatea unei lumi care ar trebui sa fie fundamental dinamica. O generatie intreaga am ajuns sa ne uitam spre fotbal ca spre ceva nedemn de elite si asta e atat de nedrept. Pasiunea, frumusetea jocului se pierd in balacareala locala.”
AMALIA ENACHE
Share with your friends

corinacaragea

Other posts by

Menu