¨- Cumpar bilete, cumpar bilete! Ai bilet? Vrei bilet la meci?
– Nu!
– Hai ca e ieftin, nu mai gasesti la banii astia!…¨
Trec cu greu de unul dintre cei multi baieti din fata stadionului Camp Nou, care ¨cumpara bilete¨. Este ziua celui mai asteptat meci, abia pranzul, iar intrarea arata deja ca un musuroi de furnici. Imi trec pe la urechi oferte pentru bilete in toate limbile pamantului. Inclusiv in a mea. In agitatia din fata stadionului vad suporteri veniti din toata lumea pentru ziua asta. O femeie cu un tricou al Barcei inscriptionat cu numele ei si purtat peste burca, mici Messi (si mai mici, ma rog 😛 ) care exerseaza jongleriile printre picioarele oamenilor, iar pe o bancuta, doi bunici infofoliti cu fularele Barcei. Cu totii asteptam ora 21.00. Este ora exacta pentru toti iubitorii de fotbal si nu numai. Orele trec ca anii si iata-ma la locul meu. Incepe El Clasico. Primul pe care eu il vad chiar pe stadion!!
Ei bine, la momentul asta mi s-a facut pielea de gaina. Nu trebuie sa fii microbist, nici sa tii cu Barca sau Real sa patesti asta. 100.000 de suflete cantand intr-un stadion care parca te inghite cu totul…Presiunea tribunelor, jucatorii, bliturile, urletele, bucuria, vibratia, cutremurul la goluri, toate tes o panza de paianjen in care esti prins … fara sa¨te prinzi¨cand si cum.
Am vazut meciul dintre 8 suporteri ai Realului. Si-au mancat unghiile, floricelele, semintele mele si s-au apucat si de cartonul de la cutia de floricele. Dar indiferent de scorul final, au aplaudat spectacolul. Pentru ca dincolo de golurile lui Mathieu, Ronaldo si Suarez, de fantoma Bale sau superstarul Messi, ramane … emotia. Despre asta este vorba in El Clasico. Este mai mult decat un meci. Este un film. Un film de dragoste. De dragoste de fotbal 🙂
