Ierusalim

by Corina Caragea
0 comment

Ierusalimul este punctul spiritual zero pentru crestini, evrei si musulmani si unul dintre cele mai vechi orase din lume. Un oras cu 8 porti, cu ziduri, biserici, sinagogi, care respira istorie si credinta. La precedenta mea vizita in Israel, am fost la Biserica Sfantului Mormant, la Zidul Plangerii, dar si pe Drumul Crucii ( Via Dolorosa) . Straduta pe care Isus a purtat crucea, eu am gasit-o ticsita acum de tarabe cu blugi, cruci, dulciuri, suveniruri, orice poate fi de vanzare pentru turisti.  Israel este o tara mica, dar foarte ofertanta. Dupa Tel Aviv si Ierusalim, m-am oprit la Masada, pentru o alta lectie de istorie. Am intrat intr-o fortareata antica, cocotata pe un munte, in pustiul Iudeei. Cu un secol inainte de Hristos, Masada a fost ultimul refugiu al rezistentei antiromane a iudeilor – 970 de iudei au preferat sa se omoare decat sa fie capturati de romani. Religia nu le permitea sa se sinucida, asadar au ales prin tragere la sorti cativa barbati care sa le fie calai si care in final sa se omoare intre ei.  Se spune ca doua femei si 5 copii s-au ascuns si au putut povesti istoria. Situl Masada a fost descoperit in anul 1842 si este unul dintre cele mai bine conservate locuri din Israel. In 2007 s-a amenajat aici si un amplu muzeu arheologic. Ca sa ma intorc atatia ani in timp, am folosit telecabina; pentru curajosi exista si varianta pe jos 🙂 Poteca Sarpelui sau Poteca Romana. Mi-ar fi luat un an, cu opriri pentru vaicareli si apa. In mod normal este un drum de 45 de minute. De la ruinele fortaretei ai o priveliste spectaculoasa spre Desertul Iudeei, Muntii Iordanului si Marea Moarta. O curiozitate a naturii, unul dintre cele mai joase locuri de pe Pamant, la 430,5 metri sub nivelul marii, o intindere de apa cu o salinitate record – 34,5%. In scurta mea excursie in aceasta parte a Israelului am plutit in apa colorata albastru deschis pana la verde, stresata totusi sa nu cumva sa fac marea greseala sa pun mana la ochi. Recunosc ca dupa putin timp m-am intors nerabdatoare la Tel Aviv, pe care vi-l recomand oricand 🙂 Un oras in care vechiul merge mana in mana cu modernul, care are zgarie-norii New York-ului insirati pe plaja ce aminteste de Miami, dar si stradute laturalnice, pietruite, ce serpuiesc printre palmieri, cladiri vechi de mii de ani si tarabe saracacioase. 

You may also like

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.