https://www.corinacaragea.ro/wp-content/uploads/2018/09/Grafitti2-e1536680010835-960x720_c.jpg

Lectia de respect


Am aterizat in Japonia in creierii noptii. Dupa un secol de zbor. Nu este doar un fel de a spune – planeta asta numita Japonia chiar este la ani lumina de noi, pamantenii. Inca din aeroport am inceput sa primesc soc dupa soc.

Am intrat grabita in prima toaleta ce mi-a iesit in cale. Crezi ca toate sunt la fel? Ei bine, in Japonia nimic nu e cum stiai. Vasul de toaleta avea o bara laterala cu nenumarate butoane carora nu le intelegeam rostul, pe cel care tragea apa nu l-am depistat, pe vasul de toaleta era asezata o chiuveta, pe langa erau prosoape, alcool, flori. Pe un perete statea agatat un scaunel. Oooook, ies ca ceva nu e in regula. Or avea si toalete normale? Exact asta vorbeau alte doua romance, iesite deodata cu mine din alte camere la fel de ciudate.Aveam sa aflu pe parcursul vacantei mele ca pana si toaleta dintr-o gara de provincie sau toaleta publica din parc ori metrou iti batea parca obrazul sa te descalti, sa cureti dupa tine, chiuveta pornea inainte sa iesi din wc, amintindu-ti sa te speli pe maini, iar la o atingere de buton, pe lateral aveai posibilitatea sa iti incalzeasca colacul, sa te spele, sa te usuce, sa parfumeze camera, sa iti puna muzica ce sa o acopere pe … a ta, sa nu deranjezi auditiv sau olfactiv pe cel ce asteapta sa intre dupa tine.

De fapt, in Japonia TOTUL este despre RESPECT. 

Ma asez frumos in linie pe partea dreapta pe scara rulanta, in alta linie in statie la autobuz, si ajung la hotel. Ma descalt afara, caci mi se spune ca asa e regula si atat de curat este pe jos…Astept fix 3 minute sa preiau camera si pentru asta, primesc cina din partea casei. Receptionera isi cere mii de scuze pentru acele minute pierdute din timpul meu…Poftim???

Nerabdatoare, o iau la pas prin Tokio. Afara ploua de rupe. De fapt, asa a fost pana in ziua plecarii. Superb. Cineva imi intinde umbrela lui transparenta si imi spune sa o dau la randul meu mai departe cand altcineva are nevoie.
Fac cel putin 10 kilometri pe zi. Usor-usor strang de un mini-tomberon de gunoi in geanta! Asa fac toti. Ma prind tarziu ca in Tokio rar gasesti cos de gunoi, si atunci desigur, nu arunci tu la intamplare, ci sortezi. Si iata-ma intr-o statie de metrou, fericita ca scap in sfarsit de gunoi, cautand in punga mea intre coji de banane, pahare de cafea, hartii, cutii de iaurt si alte mizerii, sa asez pe fiecare unde ii era locul, caci altfel muream de rusine.
Urc in metroul venit la fix. Nicio SECUNDA in plus sau in minus. Liniste. Toti au telefonul pe modul silentios. Vorbesc in soapta sau citesc. Carti sau reviste cu benzi desenate. Metroul meu ajunge pe deasupra orasului, se transforma in tren, privesc in jos la o autostrada suspendata si alt tren, si alt, si alt, si alt…secol. La ore de varf, femeile nu sunt deranjate de aglomeratie, au vagonul lor. Roz. Vine Nasu’. Ma uit panicata la biletul meu indescifrabil, sa ma asigur cumva ca e cel bun. Nasu’ trece dintr-un vagon in altul doar sa faca plecaciuni si sa multumeasca pentru ca am ales acea linie. Poftim??Cobor din metrou, o iau prin orasul de sub pamant si ies direct la un mall. Fir-ar, este 21.58! Inchide la 22.00! Alerg de nebuna pe scarile rulante, aveam un kimono tintit. La capatul scarilor, la fiecare etaj, vad manechini. Ba nu! Sunt vii! Vanzatorii saluta cu totii si se apleaca usor. Cum e asta? In loc de “cara-te, nu vezi ca am inchis?!”. Imi zambesc si asteapta cuminti sa ma hotarasc. Nu ma deranjeaza, nu trag de mine, nu insista, nu ma cearta ca ii tin peste programul lor atat de…fix!  Mi-e rusine, s-a facut deja 22.10, bag viteza spre hotel.

In drum ma opresc sa mananc ceva. Orice restaurant in Japonia iti ofera primul lucru cand te asezi la masa – prosop umed sau servetel sa iti cureti mainile. Fara exceptie. Aici, la Hakushu, mananc cea mai buna vita din lume – KOBE. Ti se topeste in gura! Bucatareasca mi-o gateste in fata, chiar pe masa mea. La final ma conduce pana la usa, dupa ce refuza cu desavarsire bacsis. Aveam sa aflu ca asa e peste tot in Japonia. Fac un popas si in toaleta lor cat o juma’ de debara, insa curata BEC! Imi ofera si bucatarul celebra umbrela transparenta, caci afara ploua cu galeata, desigur.Vine si ziua in care inchiriez masina. Fericirea se transforma in cosmar. Se conduce pe partea cealalta. Ce spaima am trait pana m-am obisnuit si pe cati am mai incurcat, mai ales la plecarea de la semafor, la schimbarea benzii sau in sensurile giratorii! Cu toate astea, nu am auzit un singur claxon, niciodata. 

Vacanta trece ca vantul si ca gandul si iata-ma din nou in fata unui drum de 19 ore pana acasa. Imi preiau locul. Ii vad pe pasagerii din spatele meu cum se chinuie sa inghesuie o umbrela transparenta in locul pentru bagaje… Ma asez. Fara voie, sunt martora impresiilor lor despre vacanta si glumelor lor spuse in gura mare. Clar n-o sa dorm. Trece momentul mesei, asa ca indraznesc sa imi las usor pe spate scaunul, caci ma asteapta 11 ore pana la Doha. Vecinul din spate sare ca ars, impinge scaunul cu piciorul si urla: “Alooooo! Da’ tu nu vezi ca deranjezi?...”

 

Share with your friends

corinacaragea

Other posts by

12 Responses

  • Nick on 18/09/2018, 23:10:16

    Abia astept sa ajung pe acele meleaguri.Sa ne povestesti mai multe.

    Reply to Nick
  • Adnana Mocian on 18/09/2018, 22:18:08

    Superb ai povestit. Ne-ai dus si pe noi acolo si ne-ai transmis lectia traita si invatata de tine.
    Astept si urmatoarele articole.
    Happy traveling! 😀

    Reply to Adnana
    • corinacaragea on 18/09/2018, 22:31:21

      Multumesc mult pt apreciere! Nu am povestit nimic inca!:) Abia incep! Japonia este wow!

      Reply to corinacaragea
  • Adi on 18/09/2018, 21:04:31

    Mmm… Am fost la fel de surprins ca tine de toaletele din Tokyo, de cultul pentru curatenie si de oamenii aceia extraordinari (am fost si eu prins de ploaie si desi am refuzat initial, a insistat pana cand am acceptat umbrela). Vita cea mai buna am mancat-o in Noua Zeelanda, dar nu ai spus nimic de Sushi, de oamenii care dorm in metrou, de pasiunea pentru Karaoke si jocuri… E o tara de pe alta planeta… Si trebuie ceva mai mult timp pentru a o descoperi decat cateva zile… Cat despre experienta din avion… Ce sa zic ai ajuns acasa mai repede decat credeai :).

    Reply to Adi
    • corinacaragea on 18/09/2018, 21:55:27

      Buna! In Noua Zeelanda nu am ajuns, si nici in Argentina, renumiti si ei pentru carnea de vita. Saptamana aceasta voi posta un material despre Tokio. Pentru inceput. Urmeaza Kyoto, Osaka, Okinawa…Este enorm de povestit, daca ma lasi, vorbesc zile si trei nopti despre JAponia 🙂 Voi incerca sa sintetizez cumva experienta mea, cat sa nici nu plictisesc. Poate nu toti au aceeasi parere cu mine, nu toti au fost asa impresionati. Sushi nu am mancat, caci trebuie sa recunosc, nu e pe placul meu. Mi-as fi dorit sa stau mai multe de doua saptamani, clar JAponia merita mai multa atentie. Dar sunt un om oarecare, muncesc la fel ca toti ceilalti si am concediu normal:)) si in plus a fost o experienta destul de costisitoare, cred ca dintre toate calatoriile mele, aceasta a fost cea mai scumpa. Si nu ma refer la cumparaturi, caci asa ceva nu am facut. Da, experienta din avion m-a adus cu picioarele pe pamant, desi eram la o mare altitudine 🙂

      Reply to corinacaragea
  • Sever on 18/09/2018, 20:03:26

    Alta lume !!!

    Reply to Sever
  • Claudiu on 18/09/2018, 17:05:35

    Corina!Impresionant momentul cu toaleta.Au mai dat ei o lectie de respect si la campionatul mondial.Cind au strins gunoaiele de pe stadion.Frumos primul tau articol!Astept foarte mult urmatoarele povestiri.

    Reply to Claudiu
    • corinacaragea on 18/09/2018, 21:59:41

      Exact. Fantastic. As adauga o comparatie si cu momentul in care Osaka a batut-o pe Serena in finala cu scandal de la US Open. Osaka plangea, isi cerea scuze si spunea ca, din banii castigati isi va ajuta parintii. Si ca nu are masina. Asa sunt japonezii. Buni, modesti, cu bun simt, politicosi.

      Reply to corinacaragea
      • Claudiu on 21/09/2018, 08:16:01

        Au o prezenta de spirit extraordinara in orice moment al zilei.Corina!Multumesc pentru raspuns!

        Reply to Claudiu
  • sandra on 18/09/2018, 12:11:06

    Chiar m-am umplut de respect (pe care, din auzite, oricun il aveam) pt aceasta natie, in momentul citirii acestui articol, pe care il asteptam cu atata ardoare sa apara pe blogul tau 🙂
    Ramasesem la respect, pana cand citesc cum cineva urla ca ars fiindca a fost deranjat de scaunul de avion care probabil il atingea, putin :))

    Reply to sandra

Menu