“Let’s talk about six baby, let’s talk about you and me”… asa canta fericit marele Klopp imediat dupa ce a ridicat primul trofeu de Liga Campionilor din cariera sa de antrenor si a dus toti fanii lui Liverpool pe Luna de fericire.
Caci pe 1 iunie, fericirea a avut coloana sonora a imnului lui Liverpool, cantat de zeci de mii de voci, dar mai ales inimi pe Wanda Metropolitano, cu ecou pana in UK si de fapt in toata planeta. 16 mii de fani ai lui Liverpool au avut bilete, dar 80 de mii au “imbracat” Madridul in rosu, iar 750 de mii i-au asteptat pe campioni acasa, in Liverpool.
Nu am asistat la vreun meci al lui Liverpool pana la aceasta finala englezeasca. Nici nu imi trecea prin cap ca finala va arata asa anul asta si cred ca finala s-a jucat de fapt in returul semifinalei in care tot Liverpool a fost regina si ne-a trecut pe toti printr-un rollercoaster de emotii.
Dar pentru englezi, finala nu e doar cea din teren, ci mai ales ce se intampla in afara lui. Am ajuns in Madrid cu o zi inaintea meciului si am gasit un oras fierbinte si la propriu si la figurat. Sufocat. Pietele gemeau de oameni, barurile la fel, strazile le erau si saltea si proptea englezilor incinsi deja cu mult inainte de a afla scorul.
Drumul spre Wanda Metropolitano a fost pentru cei mai multi serpuitor, cu un pahar de bere lipit in permanenta de mana. Ma feream sa nu cada careva peste mine, sa nu ma impiedic de cineva, ocoleam cumparatorii de bilete care se aruncau si la 4000 de euro pe o bucata, pe jos curgeau rauri de bere si ma trezeam subit intr-un cor ce nu isi dorea sa mergem singuri niciodata 🙂 Niciunul din gasca mea nu tinea cu o echipa, venisem doar pentru spectacol. Si el a fost – mai ales in tribune!
Va recomand filmuletul de la finalul articolului, caci mie mi se face pielea gaina si acum la momentul imnului. Nu ai cum sa nu te emotionezi, oricine ai fi. Cu atat mai mult daca esti copil si te afli acolo chiar de ziua ta. Il vedeti in imaginile filmate de mine pe cel mai fericit copil din lume 🙂 Dar si pe “supusii” regelui egiptean, doi bezmetici care au ramas fara voce deja pana au sunat acasa, pe Facetime. Multi egipteni stransi in jurul unui televizor mic, se inghesuiau in ecranul telefonului sa sharuiasca fericirea dupa golul lui Salah.
Cateva scaune mai jos, doi suporteri ai lui Tottenham plang in fularele pe care scrie “To dare, is to do! Come on, Spurs!”. Pe scarile stadionului un alt suporter al lui Liverpool cade lat de fericire, caci se apropie finalul si a sasea Liga din istoria lui Liverpool. Se pierde intre zeci de picioare ce coboara in viteza spre gazon, intr-un delir declansat de golul lui Origi. Vedeti filmuletul!
La ratarea lui Son, am crezut ca englezul din spatele meu imi vomita in cap, dupa ce ca ma balaceam fara sa vreau cu picioarele in berea pe care a balanganit-o tot meciul.
Seara s-a incheiat cu acelasi imn SUPERB si muuulte lacrimi.
Madridul nu doarme niciodata, cu atat mai putin in aceasta noapte de poveste in care rasuna de la toate terasele … You will never walk alone.
