Osaka este modern, presarat cu zgarie-nori, comercial, cu alta vibratie fata de restul traseului meu prin Japonia, tanar, atractiv, cu o viata de noapte agitata, dar totusi vegheat de impresionantul castel cocotat deasupra orasului. Si acest loc poarta urme dureroase ale celui De-al Doilea Razboi Mondial. M-am pierdut printre mii de baruri din Dotonbori, multe cu karaoke, desigur, m-am amestecat in furnicarul din centrul care mi-a amintit de celebra Times Square si am luat magazinele la pas. Umeda Sky Building este un stop de neratat in Osaka, mai ales pentru ca gigantica constructie ofera o priveliste buna asupra orasului. 
De esti gurmand, tot aici iti recomand Okonomiyaki (ceva intre clatita, pizza si placinta), Takoyaki (niste bile din aluat umplut cu caracatita) sau Kushikatsu (niste frigarui prajite cu legume si carne, pe care le gasesti de vanzare pe strada)
Ziua mea petrecuta in Osaka a trecut ca o ora. Cu siguranta mai aveam mult de cutreierat. Cand m-am intors in Romania, am vazut la televizor aceste strazi inundate de apa, masini plutind, pomi si acoperisuri zburnand si nu imi venea sa cred…Un taifun a lovit puternic aceasta zona la foarte putin timp dupa ce m-am imbarcat in avionul pentru Okinawa…Aeroportul era inundat si mii de pasageri blocati, oameni morti, sute de raniti, case distruse. Uitandu-ma la stiri, imi dau seama ca am avut mare noroc, de fapt, oricate aventuri mi-au pus rabdarea la incercare in scurtul meu popas acolo. Am plecat la timp.
Cand am planificat vacanta de doua saptamani in Japonia, am lasat la sfarsit „desertul” calatoriei mele agitate si nebune (sau asa credeam) – insula Okinawa, locul in care visam sa lenevesc la soare pe o plaja curata si frumoasa. Surpriza! 
De cum am aterizat mi-am pus intrebarea – ce naiba a fost in capul meu cand am ales Japonia in august?? Trei zile am stat, in toate trei a plouat de ziceai ca se rupe cerul pe noi, inghite palmierii si tot ce se mai gasea pe insula asta de la capatul lumii. Apropo, aici am aflat adevaratul sens al expresiei ” pana la adanci batraneti”. Aici locuiesc cei mai longevivi oameni din lume.
Nimeni , dar nimeni nu vorbea engleza, un autobuz trecea o data la un secol, firma de la care inchiriasem masina online ne-a lasat cu bagajele in strada pe furtuna pentru ca nu aveam permisul tradus in japoneza, taxiurile erau un lux, apareau rar de tot si nu acceptau cursa noastra de…60 km pana la apartamentul AIRBNB pe care il rezervasem si cheia caruia nu o puteam ridica decat intre anumite ore.
Am facut autostopul in ploaie, am sarit cu forta intr-un taxi al carui sofer avea centenarul, aplicatia noastra pentru traducere i-a spus sa ne lase intr-un camp la baza militara americana, din greseala, desigur. Nu aveam cu ce sa il platim pentru ca niciun ATM nu primea card european, aproape de miezul noptii fiind, nicio banca nu era deschisa, mosul nu accepta Euro si cine stie ce o fi fost in capul lui dupa vreo 3 ore de invartit pe insula cu niste nebuni plouati, fara bani si vorbind o limba de pe alta planeta..
A doua zi am prins un alt taximetrist, trecut si el de a-10-a tinerete, fara dinti in gura, cu un ochi de sticla, fara harta si desigur, fara engleza la bord. Circ a fost pana sa ne intelegem cumva sa ajungem la locul dorit. Aproape l-am obligat sa accepte bacsis, dupa ce ne-am chinuit unii pe altii timp de 2 ore sa ajungem undeva sa ne traduca permisul si apoi sa mancam Dumnezeu stie ce, ca cine intelegea meniul?!
Pentru ca orice poveste trebuie sa aiba un final fericit, la capatul celor 3 zile de popas pe insula, am reusit sa ne luam masina, am semnat un contract in japoneza…deci Dumnezeu cu mila…am condus pe stanga si mi-a stat inima de cateva ori crezandu-ma pe contrasens, am carat gunoiul peste tot dupa noi in cautare de tomberoane, am descoperit American Village, si cand sa plecam…a iesit soarele pentru cateva ore, asa ca am putut primi un nou soc la …. plaja. 
Oameni imbracati din cap pana in picioare in costume negre, acoperiti pana si pe urechi, sa nu ii vada soarele sau adulti in toata firea in costume din desene animate, alergand cu colace de salvare fix ca niste copii. La faza asta a fost bine ca pentru prima data nu m-am simtit ridicol ca nu stiu sa inot. Va invit sa vedeti si video-ul postat la finalul articolului 🙂
Okinawa mi-a oferit un apus de soare superb, o plaja curata BEC, linistita si civilizata asa cum ma obisnuise deja Japonia, apa azurie si un anunt inedit: interzis cu tatuaje la vedere.
Acum, la cateva luni dupa aceasta vacanta, o pot privi cu alti ochi, si dupa ce toate mi s-au asezat in minte, cred ca Japonia a fost de departe cea mai „bogata” experienta a mea din viata de calator, mi-a oferit o multitudine de senzatii tari, este o poarta catre cultura si istoria pe care nu ai cum sa o simti altfel, este locul in care traditia intalneste viitorul in moduri socante pentru noi, europenii, si o recomand dintr-o suflare oricui. M-as intoarce acolo si maine!
Sayonara!
6 comments
Adevarat Corina,Japonia e unica prin absolut totul! Pur si simplu o iubesc. Multumim om frumos!
🙂
Tocmai ti-am citit toate articolele de calatorii cap-coada. Ador si eu sa calatoresc si nu ratez niciun fel de ocazie, cam oricand, oriunde si cu oricine pot :). Cu toate astea, nu imi plac multe bloguri de calatorii, dar al tau e unul dintre ele. La cat mai multe articole si calatorii!
Wow! Multumesc frumos! Ma bucur tare sa aud asta! Calatorii multe si interesante iti doresc sa ai in 2019!🤗
Intr-adevar, povestesti ft frumos si clar si la obiect. Abia asteptam o noua postare despre experienta ta din Japonia. Ma fascineaza de fiecare data cand citesc articolele despre aceasta tara, parca desprinsa de realitatea cu care ne-am obisnuit noi cel putin, dar si altele pe care le-ai scris in trecut. Abia astept urmatoarele articole care sunt convinsa ca vor fi cel putin la fel de captivante 🙂
Foarte frumos articol. Imi plac pozele si modul tau de a povesti. Pe unii dintre cititorii cred ca ii faci sa visez la locurile vizitate de tine. Astept noi si noi postari. 🙂