Titititttttt! Claxoane urla din toate partile, muzica si ea, geamurile sunt deschise si viteza ametioare. Nu stiu care e limita in orasul asta, dar sigur noi zburam mult peste. Sunt intr-un taxi parca posedat. Imi trec rapid prin fata ochilor zeci de buticuri, faleza plina de oameni galagiosi in jurul gratarului, la fotbal, la spart seminte, la distractie. Am aterizat seara tarziu, insa nimic nu seamana a liniste. Traficul este un haos, pietoni sar in fata taxiului – nu stiu de unde, nu cred ca i-a vazut cineva sau ei ne-au vazut pe noi. Claxonul este indispensabil, iar indicatoarele optionale. In sfarsit, ajung la hotel. Am scapat cu bine din cursa nebuna cu taxiul, dar cine mai are chef de odihna?! Noaptea abia incepe in Istanbul! 
Nu-mi vine sa cred cat de mare e orasul asta – intins pe doua continente si cu o populatie aproape cat a Romaniei, cu o istorie foarte, foarte bogata si multe de oferit turistului. Hagi e un fel de nume de cod spre inima turcilor. Il spun si gata – li se umplu ochii de fericire cand aud ca eu vin din tara lui si a lui Lucescu. Apoi urmeaza negresit: “Ai giv iu discaunt, gud prais”. Mai pot sa scap?! Omul te invita inauntru, te pune la masa, la un ceai de mere, iti da sa gusti si sa mirosi toate minunatiile. In bazarul de mirodenii mai ca imi venea sa ma apuc de gatit – Doamne Fereste! Iar in cel de aur…mi-au sclipit ochii pana m-au luat durerile de cap. Lume puhoi si mii de pietre, pietricele, gramezi de aur, blanuri, piele, zumzet, ispite din orice parte intorceam capul. In Bazar am si mancat – la recomandarea lui Murat – un prieten turc. Am cautat acul in carul cu fan. Cand am vazut unde m-a trimis…Era practic o portita pe care intrai cam intr-o parte ca sa incapi, apoi niste scari dubioase. Dar supriza: s-a dovedit a fi fffoarte buna mancarea, chelnerii prietenosi si preturile ok. Vi-l recomand. Pandeli se numeste. Ce oras colorat, viu, pitoresc, zgomotos, fascinant. De doua ori am ametit in “caruselul” Istanbul si cu toate astea m-am urcat si acum, a treia oara. M-am ratacit pe partea asiatica, l-am privit de sus, m-am pierdut in multimile din piata Taksim (832892839289393283838 de oameni la un loc!!!) , l-am vazut si de pe Bosfor , i-am fotografiat apusurile, am facut slalom printre cearceafurile intinse pe jos cu blugi, sutiene, telefoane, aur, ceasuri, ORICE, posete, posetute, peste, ORICE poate fi de vanzare , un covor de coji de seminte , pisici si tot cred ca nu am vazut destul. Clar, turcii stiu sa isi vanda marfa. Fie ca e kebab-ul, blugii, aurul, ceaiul de mere, rahatul, fotbalul sau orasul. Patimasi si prietenosi, au multe sa-ti spuna, adora tara lor, pe Hagi si pe tine, turistule , si te conving ca esti in locul potrivit, din care esti fraier daca pleci , pentru ca ai prea multe de pierdut.
Nu-mi vine sa cred cat de mare e orasul asta – intins pe doua continente si cu o populatie aproape cat a Romaniei, cu o istorie foarte, foarte bogata si multe de oferit turistului. Hagi e un fel de nume de cod spre inima turcilor. Il spun si gata – li se umplu ochii de fericire cand aud ca eu vin din tara lui si a lui Lucescu. 
Apoi urmeaza negresit: “Ai giv iu discaunt, gud prais”. Mai pot sa scap?! Omul te invita inauntru, te pune la masa, la un ceai de mere, iti da sa gusti si sa mirosi toate minunatiile. In bazarul de mirodenii mai ca imi venea sa ma apuc de gatit – Doamne Fereste! Iar in cel de aur…mi-au sclipit ochii pana m-au luat durerile de cap. Lume puhoi si mii de pietre, pietricele, gramezi de aur, blanuri, piele, zumzet, ispite din orice parte intorceam capul. 
In Bazar am si mancat – la recomandarea lui Murat – un prieten turc. Am cautat acul in carul cu fan. Cand am vazut unde m-a trimis…Era practic o portita pe care intrai cam intr-o parte ca sa incapi, apoi niste scari dubioase. Dar supriza: s-a dovedit a fi fffoarte buna mancarea, chelnerii prietenosi si preturile ok. Vi-l recomand. Pandeli se numeste.
Ce oras colorat, viu, pitoresc, zgomotos, fascinant. De doua ori am ametit in “caruselul” Istanbul si cu toate astea m-am urcat si acum, a treia oara. M-am ratacit pe partea asiatica, l-am privit de sus, m-am pierdut in multimile din piata Taksim (832892839289393283838 de oameni la un loc!!!) , l-am vazut si de pe Bosfor , i-am fotografiat apusurile, am facut slalom printre cearceafurile intinse pe jos cu blugi, sutiene, telefoane, aur, ceasuri, ORICE, posete, posetute, peste, ORICE poate fi de vanzare , un covor de coji de seminte , pisici si tot cred ca nu am vazut destul. Clar, turcii stiu sa isi vanda marfa. Fie ca e kebab-ul, blugii, aurul, ceaiul de mere, rahatul, fotbalul sau orasul. Patimasi si prietenosi, au multe sa-ti spuna, adora tara lor, pe Hagi si pe tine, turistule , si te conving ca esti in locul potrivit, din care esti fraier daca pleci , pentru ca ai prea multe de pierdut.
2 comments
Ce frumosss ! Pozele sunt extraordinare !! Eu am fost o singură dată în Istanbul, exact acum 3 ani pe vremea aceasta. Am stat fff puțin, 2 zile mi s-au părut că au trecut ca si cum ar fi trecut 2 ore, și din păcate nu am avut parte de o vreme prea prielnică, însă intr-adevar m-am îndrăgostit și eu de acest oraș! În ce privește mâncarea, am fost înnebunita după măslinele lor verzi. Și celebrul ayran , ahhhh ! Nu mi se pare că se compară cu cel pe care îl găsim în România. Cât despre Hagi, da!!! Am pățit și eu același lucru în Bazar! Oamenii ăia chiar îl adoră pe Hagi. Ca si noi de altfel 🙂 te pup!
Imi place foarte mult blogul tau, modul de a descrie fiecare loc pe care il vizitezi,
Insa mi-as dori sa ai alt format la vederea pozelor, nu e deloc comod. Pup