Maramures, colt de Rai

Pe banca de lemn, lunga, lipita de peretele bisericii, stam cu totii insirati: in dreapta, prietena mea face o selectie pentru Instagram, intre cele 2324313 poze facute impreuna ieri, langa ea, doua fetite imbracate in costume traditionale se joaca cu un catel latos, in stanga un prieten isi regleaza atent aparatul foto, un altul se indeparteaza sa raspunda unui apel pe Facetime, si mai incolo, cu ochii inchisi, o mamaie sopteste deodata cu preotul slujba ce se desfasura in biserica din spatele nostru. Fata ei e ca un atlas omenesc viu si ochii blanzi ii deschide usor sa le mai verifice pe fetite din cand in cand. Banca este un liant pentru noi toti – intre trecut si viitor, intre filtre si autenticitate, intre tehnologie si simplitate.Ne sprijinim de biserica de lemn Sf. Paraschiva din Desesti – construita in secolul al XVIII-lea si aflata pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO impreuna cu alte 7 biserici din Maramures.

Aici am petrecut un weekend de poveste. O poveste ce incepe cu “a fost odata ca niciodata…” si merge mai departe si mai departe… Caci Maramures este unul dintre putinele locuri din Europa care inca isi mai pastreaza atat de autentic povestea, traditiile, si farmeca mii de turisti straini cu acestea, la pachet cu simplitatea si bunatatea oamenilor. Unul dintre ei: Penelope. O englezoaica indragostita de Romania, dar mai ales de satul Breb, unde si-a investit o bucata din inima si din viata, odata ce a cumparat cateva case vechi de 100 de ani si le-a aranjat, avand insa grija sa le pastreze mostenirea. Din curtea pensiunii vezi Creasta Cocosului, auzi susurul paraului ce trece pe langa poarta si pe langa picioarele tale mangaiate de iarba, alearga Mosu (faceti cunostiinta cu el in video-ul postat aici: 

Pentru ca am primit foarte multe mesaje legate de planificarea acestui weekend, incep cu drumul: eu am zburat pana la Cluj si de acolo am inchiriat o masina cu care am ajuns in Breb. Trei ore, cat a durat calatoria, am tot ascultat melodia care a dat si titlul postului – ma uitam pe geamul masinii ca la un tablou. Pictat astfel: verdeata, capite de fan, oite, porti impunatoare, carute … si mi s-a parut ca se potriveste perfect cu locul.

Pentru mancare gustoasa, va recomand sa nu alegeti un restaurant, ci sa mancati acasa la localnici. La orice pensiune v-ati caza, veti primi indrumari legate de o masa tradionala, gatita cu mult drag de doamnele din sat. Turisti de pe tot globul au fost cuceriti de mancarea romaneasca si vedeti mai jos si cateva dintre mesajele lor.

Nu ratati slujba la una dintre bisericile de lemn uitate de timp, iar daca nimeriti si o nunta, intrati in joc! Obiceiurile se pastreaza perfect dupa atatia ani in Maramures, oamenii isi poarta cu mandrie straiele populare, isi canta muzica, se bucura de lucrurile simple si sunt mereu bucurosi de oaspeti. De exemplu – ”Tanjaua Hotenarilor” – in cinstea celui mai harnic om din sat, cel care a iesit primul la arat. Cred ca in perioada Pastelui este cel mai frumos sa mergi in Maramures. Un stop obligatoriu: la Manastirea Barsana, in inima Maramuresului istoric, cocotata pe un deal – aici se intalnesc istoria, traditia, spiritualitatea si natura.

Nu stiu cum m-am trezit la un moment dat ca o gasca de copii coborati parca dintr-un basm m-a luat si pe mine in hora. Imbracati atat de frumos, cu voci de aur si cu inocenta imprimata atat de frumos pe obrajii lor rosii, pareau ca m-au tras intr-o calatorie in timp. La masa pregatita chiar de ei, mi-au povestit ca participa la un concurs cu tema : Maramures – autentic versus kitch. Si de aici, ajung cu povestea mea la urmatorul stop. Pentru ca in Maramures gasesti si masini de lux pe ulite, casoaie de prost gust si oameni care cred ca o casa veche fara termopane albe si gard modern se traduce cu: saracie. Dar mie mi-au ramas in gand pensiunile cochete, case vechi de tot, reconditionate cu bun gust, si grija fata de istorie si traditie. In pragul unei astfel de case sta un barbat bucuros sa ne aseze la povesti la un pahar de horinca, iar doamna casei ne prezinta comorile: razboiul de tesut covoare, zestea ei, traista SUPERBA pe care a facut-o chiar ea, cand era doar o fetita, dar si “masina de spalat” si alte instalatii traditionale – valtoarea, piua sau masina de daracit lana.

„Sub această cruce grea/ Zace biata soacra-mea/ Trei zile de mai traia/ Zaceam eu si cetea ea” – asa incepe povestea Cimitirului Vesel din Maramures. Cimitir care nu e chiar vesel. Mormantul soacrei creatorului cimitirului vestit in toata lumea este cel cu text haios, dar restul crucilor, colorate si lucrate manual din lemn de stejar , povestesc viata decedatului. Mi-a placut ca moartea este privita ca un inceput si nu ca un sfarsit.Pentru o lectie dura de istorie am oprit in Sighetu Marmatiei, la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei – o veche inchisoare ce pastreaza si azi umbrele infricosatoare ale trecutului dureros, torturile la care erau supusi oponentii regimului comunist, celula mica in care a murit Iuliu Maniu, fotografii, documente, obiecte si instrumente de chin. In curte este Cortegiul Sacrificatilor, siluete umane indreptate catre un zid ce le inchide orizontul…

Ca o concluzie, recomand oricui un popas de cateva zile, chiar o saptamana in aceast colt de poveste al Romaniei. Portile maramuresene iti deschid o lume parca uitata de vreme,  frumoasa prin simplitatea si autenticitatea ei, cu oameni care isi respecta istoria, traditia si mostenirea. Aici este jurnalul video al calatoriei mele in Maramures, una scurta (doar 3 zile) , dar intensa 🙂