Iata primul interviu din 2017 – in revista Femeia. Daca nu ati cumparat revista, las aici varianta online 🙂 Sper sa va placa! Va doresc un an excelent din toate punctele de vedere!
- Da-ne, te rog, un “pronostic” pentru cariera ta. Cum continua, tot in televiziune, prezentand stiri sportive sau poate o emisiune? Ce altceva te-ar tenta sa mai faci in televiziune?
Imi place sa privesc stelele, dar nu stiu sa citesc in ele 🙂 Am invatat ca cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care nu ti-le planifici. Nici acum 10 ani nu ma gandeam ca voi fi aici, nici peste 10 ani nu stiu ce voi face si nici nu imi doresc sa stiu. Imi place ceea ce fac, imi place televiziunea, de fapt. Stirile sunt prima dragoste, mi-ar placea si o emisiune care sa se potriveasca cu personalitatea mea si ma vad si in echipa de productie. Oamenii nu stiu ca ceea ce vad ei 15 minute seara la stiri este de fapt munca unui balaur cu multe capete – redactia de sport, in care lucrez si eu pe tot parcursul zilei. Aparitia din prime-time este cireasa de pe un tort delicios, la care lucram o gasca de “chefi” 🙂
Dintre toate semnele de punctuatie, imi place cel mai mult virgula, nu punctul 🙂 Daca te referi la ceea ce voi face dupa ce voi iesi de pe sticla, cred ca voi continua munca din spatele camerelor. Dar cine sunt eu sa ghicesc viitorul? Poate, si chiar sper, ca imi va rezerva suprize. Placute. Un serial al carui viitor episod il stii deja, este neinteresant.
- Ca tot veni vorba despre televiziune, putina lume stie ca ti-ai facut debutul la “Surprize, surprize”. Cum ai ajuns in grupul de dans al emisiunii, cum a fost colaborarea cu Andreea Marin? Si cum ai facut mai apoi saltul spre stirile sportive?
“Surprize, Surprize” este prima emisiune la care am avut norocul sa lucrez. Aveam 19 ani . Dansul era o portita care imi deschidea o lume ce ma fascina – televiziunea – si eram gata sa incep de oriunde, numai sa pot fi in platou si sa “fur” meserie. Eram primul an la Jurnalism, iar in weekend mergeam la repetitii. Am avut norocul sa invat de la cei mai buni la acea vreme. Pentru ca emisiunea era lider absolut in divertisment. Andreea era un profesionist desavarsit, pasionat si hotarat, care m-a sustinut atunci cand am vrut sa merg mai departe. Dupa numai 3 luni mi-am depus CV-ul la o televiziune de stiri care difuzase un anunt ca are posture libere. A fost un pas mare, dar tremurat. Am plecat acolo, am stat o perioada in probe, sub semnul intrebarii, impreuna cu alti cativa viitori colegi alesi si ei dintre mii de CV-uri. Din gasca de atunci, trei suntem acum in prime-time la televiziuni mai mari.
- Spuneai, la un moment dat, ca televiziunea n-a fost o intamplare pentru tine, ci o alegere. Ai facut chiar studii superioare in domeniu. Ce te-a atras spre cariera actuala? Exista si dezavantaje?
Am studiat Jurnalism , dar si Comunicare si Relatii Publice si inca din primul an de facultate am inceput sa muncesc. Am stiut din liceu ca vreau sa fiu in zona asta. Aveam colectie de ziare si reviste, nu de papusi! Puneam intrebari, invatam limbi straine si voiam sa calatoresc, visam dincolo de granite. Am avut norocul ca parintii mei sa ma incurajeze sa fac ceea ce imi place si sa ma sustina. Nu am simtit cum a trecut timpul, pentru ca am facut ceea ce mi-a placut. Cred ca este esential acest lucru in orice domeniu. Daca faci ceva cu pasiune, nu ai lucrezi o zi in viata ta 🙂 Dezavantajele au venit pe parcurs, insa nu le-am simtit asa, ca pe niste dezavantaje. Le-am luat din mers ca pe niste asumari, caci atunci cand am pornit pe drumul asta, trebuia sa stiu ca orice sabie are doua taisuri. Nu am stiut, insa incet-incet mi-am asumat asta, daca am continuat.
- Iti propun sa ne intoarcem putin mai mult in trecut! Cum au fost anii copilariei, ce amintiri pastrezi de atunci, cum era Corina Caragea in primii ani de viata, in adolescenta?
Era un baietel – tunsa mereu scurt, o gaseai in sala de sport jucand baschet cu baietii, purtand haine largi si o sapca intoarsa pe cap, in niciun caz la concursurile de Miss Boboc. Toate vacantele exotice erau pe ulita bunicilor, ma uita Dumnezeu in curtea copiilor “de la drum” cu care adoram sa ma joc, mergeam cu bunicul cu vaca la pascut sau ma ascundeam in lanul de porumb. A fost o copilarie simpla si frumoasa.
- Am inteles ca in adolescenta te considerai prea slabuta. Ai suferit complexe, care era idealul tau de frumusete atunci?
Britney Spears 🙂 Desi aveam parul negru-abanos. Eram slaba si nici nu aveam vreo parere prea buna despre mine, de aceea purtam haine ciudate – largi sau daca erau stramte, mai purtam o pereche de pantaloni sau colanti pe sub cei care se vedeau. Totul s-a schimbat cand am urcat pe podiumul de moda sau am filmat reclame.
- Si care este idealul tau de frumusete acum? Care sunt atuurile tale fizice si ce ai schimba la infatisarea ta?
Parerea mea e ca frumusetea nu trebuie sa fie o obsesie. Cred ca inainte de a te intreba cu ce te imbraci, trebuie sa te simti bine in propria piele. Si ca idealul…nu exista. Cine ti-l promite cu un bisturiu, un Photoshop, un ruj, o rochie..te minte. Frumusetea este atunci cand esti impacata cu propria persoana, constienta de ce esti. Restul.. machiaj, parfum, inaltime, dimensiuni.. sunt doar accesorii. Just fun! Asadar, nu as schimba nimic. Perfectiunea este plictisitoare.
- Ai o silueta de vis! Cum te mentii in forma (ce sport practici, tii regimuri de slabire, ai tinut vreodata)?
Visul cui? Eu vreau sa ma simt bine in propria piele. Echilibrul este cheia mea. In tot. Pentru ca tot se vede pe fata, pe corp, chiar si momente pe care incercam sa le ascundem – nopti pierdute, mese imbelsugate, ore lenevind pe canapea sau stand in scaun la birou, tigari sau alcool etc. Orice as face, cred ca “forma” despre care vorbesti se simte, vine din suflet, transpira pe fata, se vede in gesturi si se aude in vorbe. Este un tot. Si daca este un dezechilibru undeva, nu se acopera cu niciun fond de ten sau aparat.
- Ca tot veni vorba despre sport, am citit undeva ca ai practicat volei si baschet. Cand, cat timp, cat de buna erai?
Ei, parintii mei au vrut ca eu sa fac sport. De orice fel. Au inteles importanta lui in formarea unui copil – disciplina, lucru in echipa, motivatie, dincolo de beneficiile fizice. Am facut un pic din mai multe sporturi – volei , baschet, chiar si karate putin, inotul l-am incercat de 2 ori, insa spaima mea a fost mai mare ca dorinta alor mei. Baschetul mi-a placut cel mai mult, insa am ramas la stadiul de amator 🙂 Merg si acum la meciuri, le urmaresc la tv.
- Dar la fotbal te pricepi? Ma refer la jucat, nu la comentat 🙂 Ai fost prezenta pe stadion la multe meciuri de fotbal din lumea intreaga. Cam cate bilete la meciuri sunt in colectia ta de pana acum?
Zeci de bilete am in colectie. Este o colectie de amintiri superbe. Imi place fotbalul, il urmaresc. Nu ma pricep sa joc fotbal si nici sa il comentez. Desi romanii se pricep la fotbal si politica, mai ales cand vine vorba de comentat 🙂 Eu sunt jurnalist, informez oamenii.
- Colectionezi si mingi de fotbal. Cate ai in prezent si unde le-ai expus/depozitat? Pasiuni mai feminine ai? 🙂
Nici lor nu le tin numarul. Ma sperie ca nu mai am loc sa le depozitez deja. Unele le-am cumparat, altele le-am primit cadou, din ele am oferit la randul meu unor copii. Le-am tinut o buna vreme in portbagajul masinii pana nu mai aveam loc pentru rochii , pantofi, geanta de sport, lucruri care imi foloseau in viata de zi cu zi – la sala, la evenimente sau sedinte sport si alte filmari. Mingiutele vin din pasiunea mea pentru calatorii combinata cu cea pentru sport. Le-am cumparat din fiecare vacanta, ca amintire, asa cum altii colectioneaza magneti. Dincolo de aceste pasiuni, imi place fotografia, dar si machiajul.
- Dupa cum este evident pe blogul tau, iti place sa calatoresti. Cum te-au imbogatit locurile vizitate, ce-ai adus cu tine de acolo? Si ce inseamna pentru tine vacanta ideala?
Blogul meu a aparut din dorinta celor care imi scriau pe internet sau ma intrebau direct despre vacantele mele, despre trasee si calcule ale unei urmatoare vacante, despre destinatii fel de fel, voiau sa ii ajut cu un sfat sau sa impartasim impresii. Nu ma atasez de lucruri materiale – ele ma tin in loc. Investesc in amintiri, ele sunt averea mea. Nu am o casa, bijuterii sau haine scumpe, insa am in minte si in suflet o harta destul de mare. Imi place sa descopar culturi diferite, orase, sa iau stradutele la pas, sa ascult muzica localnicilor, sa mananc cu ei la masa, sa ma bucur de atmosfera locurilor noi. Mai mult decat sa lenevesc pe o plaja. Maxim cateva zile.
- E adevarat ca nu iesi din casa nemachiata? Cat de mult tii la imaginea ta?
Pentru ca am o meserie care ma tine in vitrina, in permanenta in ochii lumii, nu imi permit sa uit de fizicul meu, sa fiu delasatoare. Dar si din respect pentru mine si cei din jur. Desigur ca imi las pielea sa mai si respire, insa am grija de mine intotdeauna – nu arunc la intamplare un trening pe mine, tin cont de reguli de bun simt de ingrijire – un par curat si pieptanat, o crema hidratanta, un rimel..
- Si cum ai descrie imaginea ta? Ai absolvit si Relatii Publice. Prezinta-ne, in cateva cuvinte, brandul Corina Caragea 🙂
Ii las pe altii sa vobeasca despre mine. Vorbeste despre mine traseul meu profesional, nu trebuie sa o fac eu.
- Apropos de imagine, ce schimbare de look n-ai face nici in ruptul capului?
Nu as uita de mine. Orice este la moda, cool sau fitos, daca nu este in perfect acord cu personalitatea mea – nu , multumesc! (Aici si aici sunt doua ipostaze in care mi-am schimbat lookul)
- Ce piesa vestimentara nu-ti lipseste sub nicio forma din dressing? Care sunt accesoriile care consideri tu ca te pun in valoare si de ce?
Dressingul meu nu este deloc mare, am numai haine care imi trebuie. Shoppingul ma plictiseste si imi ocupa timp. Deci ma pot lipsi de orice. Cred insa ca blugii sunt piesa de rezistenta din dulapul meu.
- Stiu ca pastrezi discretia absoluta asupra vietii tale private. Care au fost cele mai trasnite scenarii inventate de presa in ceea ce te priveste?
Le-am uitat deja. Nu imi incarc memoria cu asa ceva. Pe moment atunci m-au suparat, mai ales la inceput, cand nu le intelegeam, insa acum le privesc cumva cu detasare si incerc sa trec peste. Au fost destul de multe scenarii, desi eu nu le-am alimentat niciodata. Nici macar un sambure de adevar. Oameni pe care nu i-am intalnit niciodata apareau drept iubitii mei, declaratii pe care nu le-am facut, nici macar rastalmacite, ci inventate 100%…Rautate sau doar foame, caci atunci cand nu te duce capul sa faci o meserie cinstita este mai simplu ca te auto-numesti jurnalist si sa te pui pe inventat, nu stiu..Parerea celor apropiati conteaza pentru mine si ma infurie aceste inventii numai atunci cand ei sunt afectati. Pentru ca ei nu au nicio vina ca eu am ales acest drum. Sper ca cei care ma cunosc , dar si cei care ma urmaresc la tv sa nu se lase pacaliti si sa judece cu mintea lor ceea ce vad.
- Si care ar fi cea mai mare temere a ta in cazul in care ai impartasi detalii din viata ta privata cu publicul, cu fanii tai?
Nu fac asta pentru ca, viata privata ..de aceea se numeste “privata” – este pusa deoparte, pentru mine si cei apropiati, ferita de rautati, comentarii, ochi curiosi. Parintii mei nu au ales ca eu sa fiu in vitrina, ci eu, deci nu vad de ce ei sa fie in “bataia pustii” cu mine. Partenerii mei de viata isi asuma faptul ca sunt o persoana publica, insa nu defileaza cu asta. Prioritatea noastra este fericirea adevarata , nu cea afisata. Eu nu mi-am prezentat niciodata relatiile ca pe trofee in fata tribunelor. Nu am trait de pe urma lor, nu le-am pus pe coperti , nu le-am comentat pe canapele. Fericirea cred ca se traieste in doi, in maxim cercul restrans de prieteni si familie, nu are nevoie de validare in fata publicului mare. In plus, si-ar pierde din farmec. Poate pare ca ascund ceva, insa nu este asa. Am avut relatii putine si frumoase, cu suisuri si coborasuri ca orice om pe Pamantul asta, dar le-am tinut pentru noi, cei implicati, caci asa am considerat ca este mai civilizat si mai corect.
- S-a zvonit ca te casatoresti in curand. Te intreb numai atat: presa va afla de la tine despre o eventuala nunta sau viitor copil, atunci cand vor avea loc, sau iti propui sa nu abordezi niciodata astfel de subiecte in public?
Niciodata sa nu spui niciodata. Insa azi asa gandesc – ca lucrurile astea sunt intime si asa trebuie sa ramana. Poate am facut acest pas deja 🙂 Cu siguranta un copil se va anunta “fizic” cu cateva luni inainte sa ajunga pe lume. Se va vedea. Inelele pot fi ascunse, insa nu vad de ce. Eu nu ascund nimic apropiatilor si le raspund intrebarilor, daca vor sa stie.
- Inca o curiozitate si atat! 🙂 Cititorii nostri merita sa stie daca esti fericita in acest moment! Este ceva ce-ti lipseste in prezent?
Merita sa stie, cu asta sunt de acord. Daca nu imi strig fericirea in gura mare nu inseamna ca nu exista. Fericirea este un moment, parerea mea. Sunt fericita ca sunt sanatoasa, ca ii am pe cei dragi in jur si mi-am dorit de la Mos Craciun sa nu imi aduca nimic, sa imi lase tot ceea ce am deja, ca este foarte bine.
- De curand a fost ziua ta, La multi ani! Ce avantaj si ce dezavantaj exista pentru cei nascuti de Revelion? Ce dorinta ti-ai pus pentru 2017, ce-ti propui in noul an?
Este cu siguranta o zi deosebita. Pentru ca este deja Revelionul si toti sunt grabiti sa prinda supermarketul deschis, sunt agitati cu pregatirile sau raspanditi in lume in vacanta, unii uita de ziua mea, nu ii pot strange la o petrecere si daca ii strang ma costa triplu fata de orice zi din an, la fel costa si vacanta de ziua mea…Insa este momentul perfect sa ii vad pe prietenii adevarati – doar pentru ei sunt eu o prioritate , si nu lista de mai sus. Orice as face in viata, in ce moment as fi, am insa garantia ca ziua mea va fi…cu artificii si petrecere 🙂
- Rubrica “Ce nu stiai despre…”. Asa ca te rog sa impartasesti un secret cu noi.
Nu stiu sa inot si mi-e rusine cu asta. Am o spaima teribila de apa.
Intrebari-fulger:
- Spune-ne, te rog, cateva trucuri de ingrijire si intretinere a podoabei tale capilare.
Reguli de ingrijire si bun simt – merg pe cartea simplitatii si a naturaletii. Feresc parul de decolorari, produse de styling si vopsele. Mai rar. Niciodata incalcit in mese sau eu stiu ce alte nebunii. Am noroc de o mostenire buna si eu doar o intretin. Aici am povestit despre masca pe care eu o prepar si o aplic acasa, din ingrediente natural si simple. De asemenea, un par frumos este oglinda unui organism sanatos. Niciun produs nu va functiona daca avem lipsa de vitamine sau nopti nedormite.
- Ce i-ai recomanda cuiva care isi doreste un fizic ca al tau? Trei pasi catre o silueta de vis / Sfaturi pentru a te mentine in forma.
Sa NU isi doreasca un fizic ca al meu sau al oricarui altcuiva. Sa se simta bine in fata oglinzii, caci fizicul este doar un ambalaj. Forma fizica este importanta pentru sanatate, asa ca le recomand sa isi pastreze echilibrul in toate – alimentar, sportiv, psihic.
- Cum ti-ai sfatui cea mai buna prietena sa se imbrace atunci cand isi propune sa-l seduca pe barbatul dorit?
Sa nu se dea peste cap sa impresioneze. Se vede si e penibil.
- Ce nu trebuie sa lipseasca de la o cina romantica?
Iubirea. Ce este in farfurie nu conteaza.
- Spune-ne, te rog, cateva trucuri de machiaj pe care le-ai invatat de la make-up artistul tau.
Sa ma demachiez! 🙂 Intodeauna. Sa folosesc crema pentru hidratare. Intotdeauna. Sa nu folosesc ruj rosu in combinatie cu un machiaj puternic al ochilor. Sa urmaresc linia pe care mi-a dat-o Mama Natura. Sa profit de calitati, dar si de imperfectiuni, caci Dumnezeu nu mi le-a lasat degeaba. El e cel mai talentat pictor. Sa nu incarc fata inutil. Aici am postat un articol pe tema aceasta.
- Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit in viata ta si de la cine?
Am luat de la fiecare cate putin – parinti inevitabil, caci educatia de acasa este baza oricui, profesori sau sefi, colegi sau prieteni. Viata ne da lectii zilnic, doar sa le constientizam. Nu le invatam, ele se intorc sa le repetam. Niciodata nu pierdem – ori invatam ori castigam.