Tokio

Stau in furnicarul din intersectia Shibuya si ma ia cu ameteala. Sute de oameni traverseaza deodata, fiecare in directia lui. Fix ca in video-ul de mai jos. Semaforul arata verde pentru toti deodata si parca da startul unei curse. Ma amestec intre ei. Haos. Dar e un haos cu o ordine ascunsa cumva. Asa cum este de fapt capitala Japoniei. Tokio este cea mai populata zona metropolitana din lume. Peste 37 de milioane de oameni locuiesc aici. Tokio a fost prima mea oprire pe aceasta planeta – Japonia, si totodata un prim soc pentru mine. Toate aceste multimi ce alearga de colo-colo printre zgarie-norii orasului nu se ciocnesc, au ordinea lor si desi poate te-ai fi asteptat la altceva, printre picioarele lor, pe trotuar, este curatenie exemplara. Cum reusesc?!?!?! Ma intreb, traversand inca o data, de aceasta data pe diagonala, cea mai fotografiata intersectie din lume.

Sunt foarte civilizati, au un respect deosebit pentru natura, dar si pentru semenii lor. Am povestit despre asta aici.

Am vizitat capitala Japoniei in luna august, asa ca am intrat direct intr-o sauna urbana, bonus – un dus fara oprire. 30 de grade si ..ploaie. Asta nu m-a impiedicat sa ma aventurez pe strazile orasului in care iti vine sa te descalti, din respect.

Am urmat cu sfintenie sfaturile oferite de colegul meu Rares Nastase aici si am facut traseul asa cum l-a creionat el. De la templul Meiji pana la papusile vii (adolescente fix ca niste papusi) din Harajuku, epicentrul modei japoneze, unde tinerii se intrec in tinute care mai de care mai extravagante si pana la Palatul Imperial si Odaiba, m-am amestecat in multimi si m-am adaptat cu greu la viata japonezilor. Am stat doar cateva zile aici, de ajuns ca Japonia sa isi puna o amprenta puternica asupra pasaportului spiritual al calatorului din mine. Caci Japonia e ca nicio alta destinatie am vizitat pana acum. Japonezii traiesc in 3018, nu 2018. Si spun asta uitand-ma nu numai la cum se comporta si la ceea ce au construit si ce planuri nebunesti au pentru viitor, de exemplu pentru Olimpiada pe care o organizeaza in 2020.

Nu peste tot se vorbeste engleza, ceea ce a fost uneori un cosmar pentru mine, apeland la diverse aplicatii de traducere care m-au mai pacalit, si la limbajul semnelor. Am inlemnit in fata hartii de la metrou. Zeci de semne si linii, optiuni si directii. Lost in translation :- ) Nu credeam ca va fi posibil sa ma descurc, dar mi-a iesit 🙂

Totul este organizat perfect in Tokio. Nimic nu e intamplator, orice detaliu e gandit si e pentru bine tau sau al naturii ce te inconjoara. Citisem inainte ca Tokio este cel mai mare nod de cale ferata, transport rutier si aerian din Japonia si din lume – am verificat asta cu ochii mei. Metroul in care m-am urcat iesea la suprafata, se transforma in tren, traversa orasul de deasupra (caci si sub pamant era inca un oras), vedeai pe fereastra la nivelul geamului tau sau uitandu-te in jos, alte trenuri sau autostrazi suspendate.Desigur, biletul nu e ieftin. In jur de 4 euro,  si creste in functie de destinatie. De fapt, nimic in Tokio nu e ieftin. Doar a fost declarat cel mai scump oras din lume timp de 14 ani la rand. Acum, depinde de flexibilitatea fiecaruia si capacitatea de a-si gestiona bugetul. Mie mi s-a parut scump. 

Pentru orientare si traducere m-a ajutat mult internetul oferit de un router portabil pe care l-am inchiriat inaintea plecarii – 85 euro pentru 10 zile. Hotelul l-am ales in zona  Shinjuku, de unde ajungeam usor peste tot. Cu cele 537266282 variante de transport…Coboram zilnic in orasul de sub pamant, in aceasta statie declarata cea mai aglomerata din LUME – cu peste 2 milioane de oameni care trec pe acolo zilnic.

Tokio a renascut din cenusa de doua ori si asta se vede in arhitectura orasului – istoria i-a dat doua lovituri –  cutremurul Great Kanto din 1923, apoi bombardamentele din Al Doilea Razboi Mondial. Mi-a placut Asakusa si al sau Senso-ji, cel mai vechi templu budist din oras, chiar daca a plouat fara oprire la vizita mea acolo. Din zona, de la Nakamise-dori am cumparat cateva suveniruri pentru cei dragi, inclusiv kimono-ul meu frumos! 🙂

Paradisul oricarui pasionat de jocuri si electronice este chiar in Cartierul Electric, Akihabara. O nebunie de lumini si culori, cu fete imbracate in menajere si nelipsitele desene animate. Jocurile sunt cu personaje din desene animate, la cinema vezi desene animate, in metrou se citesc benzi desenate, hainele au aceste imprimeuri, chiar si revistele porno, masinile arata si ele haios, ce sa mai, m-am teleportat inapoi in timp, pe vremea in care Sailor Moon era si vedeta mea preferata  🙂

Japonezii sunt innebuniti si dupa Karaoke. Au, n-au voce, nu rateaza nicio ocazie sa se distreze cantand. Daca nu nimeresti intr-un astfel de club, poate vrei sa te bucuri de compania unei…pisici pentru o vreme. Renumitele Cat Cafe sunt des intalnite. Comanzi o pisica asa cum iti comanzi o cafea, o alegi din meniu si te bucuri de ea cat ai platit. Gasesti si Owl Cafe, daca ai astfel de preferinte…

Am plans acum cativa ani la un film. Hachiko. Povestea cainelui credincios care si-a asteptat stapanul ani de zile in gara Shibuya. Asa ca, nu am ratat o poza cu statuia lui aflata chiar acolo.

M-au mai socat in Tokio si mancarurile false puse in fata restaurantelor, copii PERFECTE ale meniului, prima data cand vad ca realitatea este fix ca in reclama, toaletele SF, cum v-am povestit aici, restaurantele teppanyaki, unde bucatarul iti gateste in fata, preturile afisate fara taxe (asa ca mai adauga 8%), tonomatele de mancare – da, chiar iti poti comanda ciorba de la aparat, cele 162733 de magazine din zona Ginza, si multe altele despre care va voi povesti in episodul urmator – Kyoto – Osaka – Okinawa, unde am avut parte de multe intamplari mai mult sau mai putin placute  🙂 Cred ca ar trebui sa scriu apoi si un ghid de supravietuire in Japonia 🙂

Am pornit spre Kyoto cu 300 km /ora….