Roma imperfecta

Aceasta este o vacanta despre care nu v-am povestit niciodata. Departe de a fi perfecta, cu nimic potrivit cu planurile de acasa, parca totul mergand contra noastra. Roma este un oras fascinant, dar eu eram prea nervoasa sa mai fac poze, prea uda pana la piele sa imi mai aranjez cadrul, prea atenta sa evit multimile, prea nerabdatoare sa dorm in patul meu de acasa, fara frica de fantome.

Toate amintirile mele din vacantele la Roma sunt de sub umbrela, topaind printre balti, pe piatra cubica, avand incaltamintea uda si asteptand la cozi interminabile – la Vatican, la pizzerie, la Pantheon, apoi imbulzeala de la Fontana di Trevi… Cam asta este de fapt in spatele unor poze perfecte in care se vede o inghetata ce te face sa salivezi, o piata Venezia rupta dintr-un tablou sau Colosseum in fata caruia de fapt se strange un furnicar – turisti, hoti de buzunare si vanzatori ambulanti – printre care te chinui sa faci o poza perfecta. Asa ca am zis sa va arat una dintre aceste vacante, asa cum a fost ea. Imperfecta, dar pe care nu o regret, pentru ca Roma este fermecatoare oricum si oricand 🙂

Se apropia ziua mamei mele si mi-am zis sa ii fac cadou o vacanta. Cateva zile in cel mai vizitat oras al Italiei, tara ei preferata. Eu mai fusesem de cateva ori si aveti povestea AICI.

Se spune ca toate drumurile duc la Roma. Ale noastre au fost tare intortocheate 🙂 O insiruire de ghinioane si patanii in trei zile petrecute 99% sub o umbrela rupta, cumparata desigur, de la vanzatorii ambulanti.

Avionul nostru a avut mare intarziere (mama a avut acest “noroc” si la precedenta noastra calatorie) , asa ca am anuntat gazda noastra ca ajungem dupa miezul noptii, sa ne astepte. Am ajuns mult mai tarziu, caci tocmai ne plecase autobuzul fix de sub nas si a durat ceva pana am gasit taxi. Rezervasem apartamentul pe internet si aveam sa aflam ca pozele nu au nicio legatura cu realitatea, ci mai degraba parea ca il gasisem intr-un film de groaza. Ne-am tot invartit in jurul cladirii indicate de Google, tot sperand sa nu fie aceea locatia. Rotile valizei s-au rupt pe piatra cubica, asa ca am dus-o mai mult in brate. La telefonul pe care il aveam nu raspundea nimeni si am sunat pana am ramas fara baterie amandoua. Cladirii ii masurai varsta in secole. Dar si gazdei. In linistea noptii si a strazii pustii, s-a deschis deodata, cu scartait,  usa inalta si subreda pe care a aparut omul nostru. Numai figura de gazda primitoare nu avea. Bine, cine ar avea la 3 dimineata? Ne-a invitat sa urcam cu liftul de lemn, acela pe care il mai vezi numai in filme sau in cladiri veeeechi de tot. Am preferat scarile. De fapt, fara sa imi dau seama, rezervasem o camera intr-o casa, cred. Tot cautam similaritati cu ce vazusem pe net. Nici gazda nu era vorbareata, nici nu cred ca stia engleza si te ingheta doar din privire. Noaptea aceea a avut 50 de ore, parca. Fereastra nu se inchidea ca lumea, dadea intr-o curte interioara de unde se auzeau certurile vecinilor, si cand s-au impacat, auzeam tot felul de zgomote dubioase. Si nu ma refer la sunetul ploii neincetate. Deja eram in filmul meu cu fantomele care urcau cu acel lift pana la noi.

Abia asteptam dimineata sa iesim, eram cazate fix langa Vatican, sa luam la pas strazile Romei, sa mancam inghetata si pizza, sa vizitam, sa ne facem o mie de poze. Ce sa vezi? Ploaia ne-a insotit in toate cele trei zile aproape fara oprire , aveam apa in tenesi si eram deja ok cu asta, pierdusem selfie-stick-ul si am cumparat altul care a functionat cam 10 minute, caci doar il cumparasem de la un binevoitor aparut ca din senin langa noi in piata San Pietro, umbrela nu ne folosea la nimic, caci ploaia lovea din toate directiile, coada kilometrica la Vatican ne-a descurajat si dorinta pe care mi-am pus-o la Fontana di Trevi a fost sa fiu mai atenta data viitoare cand fac un cadou cuiva.

Acum insa…

….Ne amintim razand de toate astea, de pozele facute atunci cu chiu cu vai si, uitandu-ma in urma, cred ca de fapt, nu exista vacanta ratata, experienta nefolositoare, zile irosite. Iar astazi, de pe balconul meu in care mi-am petrecut lunile de pandemie uitandu-ma pe internet la strazile nefiresc de goale ale Romei, ma gandesc…ce as da o fuga din nou in “orasul cetatii eterne”! 🙂

Pana atunci, va las filmul vacantei noastre…imperfecte, asa cum am reusit sa il fac 🙂