PROTV – Inceputul

3, 2, 1, esti!

Dintii imi clantane, literele o iau la galop in fata mea mai ceva ca Bolt in cursa de 100 de metri, reflectoarele parca sunt un solar sau am doar eu impresia ca obrajii stau gata-gata sa ia foc?? Oare se vede? Oare ma vede cineva? Cateva milioane de perechi de ochi? Sau poate da Domnul si nu s-au trezit asa multi oameni la ora asta. Poate nici nu ma observa. Sau poate le-a picat curentul. Cum, s-a terminat deja?? Cand?

Iulie 2005

Primul meu jurnal la PROTV a trecut ca si cum as fi clipit o data. Dar pleoapele mele aveau fiecare cate un kilogram. Un kilogram de ganduri, emotii, lacrimi ce stateau sa se rostogoleasca. Nu stiu in ce unitate sa masor emotiile. Nu stiu ce am zis, cate balbe am scapat sau in ce parte mi-au plecat degetele pe hartiile cu stiri. Cine sa mai doarma dupa? Atunci a fost noaptea cea mai lunga. Ce de jurnale am citit pe tavan. 

Au urmat mii de minute de direct… ¨and counting¨.

7 iulie 2005. Au trecut multi ani de la clipa in care am pasit doar cu un picior in cladirea din Pache – celalalt era in gips.. De la momentul in care m-am asezat scaunul electric – cel de langa Doamna Esca. De la glumele lui Nenea Dedu, ca niste maini salvatoare la primul ¨Buna Dimineata¨ in direct, dupa o cazatura zdravana pe scarile ce duceau la platou.

Parca ieri mi-a sunat telefonul:

” – Alo, cum spuneti ca va numiti? Ok, va sun eu inapoi ca sunt in baie acum”.

Pfff, si am zis ca nu mai raspund la numere necunoscute. Toti nebunii. Asta se da drept Costi Mocanu, cica sa ma cheme la PROTV. Hahahahaha, bine ma…