Lost in Japan. Kyoto.

Cand am asezat Japonia pe harta imaginara a dorintelor mele, am vizualizat Kyoto – gradini, temple budiste colorate si linistite, traditie si desigur, gheise. Daca Tokio este epicentrul economic al Japoniei, cred ca aici, in Kyoto, bate inima ei din punct de vedere istoric si cultural. Cred ca daca n-ai fost si in Kyoto, n-ai fost in Japonia.  Daca in Tokio calatoresti in viitor, in Kyoto te intorci in trecut, in istoria Japoniei. De altfel, Kyoto a fost 1000 de ani capitala imperiala a Japoniei.Pe mine m-a” teleportat” in timp Shinkasenul, trenul lor de mare viteza, cu care ajungi in doua ore si jumatate si costa 110 euro doar dus. In cele 5 zile am ales sa ma cazez intr-un hotel traditional (dar nu ryokan), cu doar cateva camere, in fata caruia a trebuit sa ma descalt, sa ma aplec atunci cand intru pe usile mici, sa imi atarn hainele pe pereti, caci nu aveam dulap si sa stau la masa … pe jos.

Acolo beam in fiecare zi ceaiul lor miraculos Matcha, despre care se spune ca are de 10 ori mai multi antioxidanti decat ceaiul verde. In Kyoto nu ai cum sa nu afli de acest ceai – este prezent peste tot. E primul lucru servit la micul dejun, este amestecat cu inghetata, cu prajituri, chiar si cu bere. 

Dar sa revin la hotel. Peste tot era lemn si…nimic scris in engleza. Am aterizat intr-un cuptor la propriu, caci afara erau 35 de grade, umiditate 100 %,  iar in camera, cum eu nu am reusit sa descifrez butoanele aerului conditionat, am dat CALDURA mai tare si m-am culcat . O noapte de cosmar in adevaratul sens al cuvantului. Daca in Tokio ma mai descurcam cu engleza, aici sansele sa ma inteleaga cineva au scazut dramatic, dar aveam sa aflu in insula Okinawa ca se poate mai rau 🙂 Pana sa ma apuc de povestit, iata marturia video:

Respectuosi, corecti si curati, japonezii nu s-au abatut de la reguli nici aici, in Kyoto. Pentru ca am asteptat 3 minute la receptie, am primit cina gratuita si un million de scuze pentru aceasta uriasa pierdere din timpul meu. Receptionera era prin rotatie si chelnerita, baiatul de la curatenie era si el la fel cand bell boy, cand chelner, cand ghid turistic, cand bucatar. 

Dincolo de bariera limbii, Kyoto este prietenos cu turistii. Are un sistem de transport public foarte bine pus la punct, usor de descifrat, cu propria aplicatie mobila, extrem de curat, dar asta nu mai e nevoie sa precizez. Cu autobuzul, trenul, metroul sau chiar bicicleta, ajungi usor oriunde si foarte rapid in Kyoto, dar si alte orase ale Japoniei.Eu am mers destul de mult si pe jos, cu toate ca afara era sauna la propriu. Ar fi fost pacat sa ratez intalnirile cu gheisele, templele si tot ceea ce completeaza tabloul nipon. Am luat-o la pas prin Higashiyama, m-am amestecat printre gheise, am urcat pana la templul Kiyomizu-dera, care ofera o priveliste superba asupra orasului si am nimerit chiar la spectacolul apusului.
Kiyomizu-dera a fost reconstruit de mai multe ori in istoria sa de 1200 de ani si nu  este deloc asa cum imi imaginam eu un templu – ba chiar zgomotos, sufocat de selfie-uri si turisti, fara dress-code, iar pe straduta ce serpuieste pana la el stau ciorchine magazinele de suveniruri. Se spune ca daca bei apa de aici, apa pura ( numele templului), vei avea parte de sanatate, longevitate si intelepciune. Cartierul Gion pastreaza inca parfumul traditiei japoneze, stradutele pavate, casele de lemn, ceainariile, felinarele, cazarile ryokan si mai ales…gheisele..Le vezi pe strada, ba chiar orice turist se poate imbraca pentru o zi asa, exista costume de inchiriat. Nu am incercat, insa o prietena mi-a spus ca s-a luptat cu peruca de cateva kilograme (!!!!) si acel costum este de asemenea dificil de purtat.  Si in acelasi timp impresionant – nimic nu este intamplator in alegerea culorii, a desenelor, a lungimii lui. Fiecare are o semnificatie aparte si astfel vorbeste despre purtatoarea lui. Eu am ales sa le vad si dansand intr-o seara la Gion Corner. Aici ne-a fost prezentat noua, turisti curiosi, o bucatica din arta traditionala si cultura japoneza, incepand cu ceremonia ceaiului, a aranjarii florilor,  si continuand cu un spectacol comic traditional (Kyogen) , dansul papusilor (Bunraku) sau muzica. O parte din spectacol il vedeti in filmuletul pe care l-am postat mai sus.
Unul dintre cele mai fotografiate temple este Pavilionul de Aur Kinkaku-ji. Imaginea lui oglindita superb in lacul din fata sa apare in multe cautari ale turistilor. Acoperit cu foita de aur, si acest templu a fost refacut dupa ce a ars in 1950. Templul a fost casa batranului shogun Ashikaga Yoshimitu. Templul aurit are si un frate mai putin sclipitor, mai linistit – Templul Pavilionul Argintiu, Ginkaku-ji, care insa nu are nicio legatura cu numele sau si a fost construit de nepotul shogunului intr-o zona de padure montana.

Cat noroc sa ai sa fii de doua ori in viata in acelasi loc cu un castigator de Oscar? Dupa ce l-am vazut la Bucuresti, iata ca am dat de Adrien Brody si tooocmai in Japonia, la Fushimi Inari Taisha. “Pianistul” facea un Instastory linistit sub celebrele porti rosii. Daca vreti sa ajungeti aici, recomand sa planificati vizita dis de dimineata. Locul este si el vedeta, orbit de blitzuri, asediat de turisti inghesuiti sub torii insirati pe munte. Fiecare poarta are scris numele donatorului ei. Si va mai recomand sa faceti o plimbare pe munte, sa va indepartati de multime si astfel sa va bucurati intradevar de linistea unui templu.

Aglomeratie mare a fost si la Padurea de Bambusi, unde desi am ajuns dimineata, tot m-am simtit ca la o manifestatie. Locul este impresionant, merita o plimbare printre bambusii ce urca spre cer, dar pe mine m-a doborat caldura, asa ca acest stop a fost scurt. Mai ales ca de la statia de tren pana la padure am gresit drumul si am luat-o fix invers, asadar am ajuns la destinatie mai mult tarandu-ma printre turisti disperati si vanzatori de suveniruri.
Tot cu trenul-partenerul perfect in calatoria mea prin Japonia, am ajuns intr-o ora la Osaka. Biletul a fost 410 yeni si trebuie sa recunosc ca o zi nu mi-a fost de ajuns sa ma bucur de cel de-al doilea oras al Japoniei, ca importanta, numit si Venetia Japoniei. Maine va arat si ultima pagina din jurnalul meu de calatorie prin Japonia.